Adevărul despre relaţia amoroasă secretă a prezentatorului Dani Oţil

Ionuţ Cataramă   
în Monden
09/02/2017, 23:31
Adevărul despre relaţia amoroasă secretă a prezentatorului Dani Oţil GALERIE FOTO

Dani Oţil este unul dintre cei mai râvniţi burlaci de la noi. Prezentatorul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani”, de la Antena 1 a avut de-a lungul timpului, mai multe iubite celebre. Fără îndoială însă, una dintre cele mai controversate relaţii a fost cea cu Mihaela Rădulescu.

În ultimii ani, însă, Dani Oţil a fost mai singuratic sau cel puţin aceasta a fost imaginea pe care a vrut să o afişeze în faţa presei. Cu toate aceastea, vara trecută prezentatorul a fost surprins de jurnalişti în repetate rânduri în compania unei domnişoare brunete în vârstă de 27 de ani.

Este vorba despre Ioana Uretu, care are o afacere cu dulciuri, flori şi cărţi. Ea consideră că aceste elemente sunt de bază pentru un cadou perfect. Îi place să pregătească dulciuri, pentru că este pasionată de gătit încă din copilărie. La un moment dat, ea a lucrat în cadrul unui departament de marketing în cadrul unei companii celebre, însă a renunţat acest post pentru a-şi deschide propria afacere.

Cu toate acestea, chiar dacă au fost surprinşi împreună, Dani şi Ioana nu şi-au confirmat niciodată relaţia lor. În toamna anului trecut, Ioana Uretu a fost invitată chiar în cadrul emisiunii matinale a lui Dani Oţil. Prezentatorul a explicat cu această ocazie că bruneta este doar asociata lui în noul său restaurant, ea ocupându-se de prepararea prăjiturilor.

„Ea este iubita mea din ziar!”, a explicat Dani, în timp ce le-a arătat telespectatorilor un colaj din ziare, în care era scris cu litere de tipar: DANI + IOANA = LOVE. Mai mult, la scurt timp după terminarea emisiunii, Dani Oţil a postat pe pagina sa de socializare o fotografie în care apare alături de Ioana. În dreptul imaginii a scris şi un mesaj pentru a lămuri speculaţiile făcute în presă pe seama presupusei poveşti de dragoste dintre el şi Ioana.

„Ioana e „iubita mea” doar în ziare. Ca se mai jucăm un pic cu imaginaţia lor… Azi m-a ajutat cu o pedeapsa, am făcut împreună o pufosenie cu portocale şi ciocolată. Asta pentru că se ocupă de „Cărţi, dulciuri şi flori”, iar la noi va face toate deserturile. Mulţumesc totuşi, pentru urările de casă de piatră. La mulţi ani şi vouă!”, a scris prezentatorul în dreptul fotografiei postate pe pagina sa de socializare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×