Corneliu Vadim Tudor, condus pe ultimul drum. Slujba va fi oficiată de un sobor de 16 preoţi

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
17/09/2015, 10:56
Corneliu Vadim Tudor, condus pe ultimul drum. Slujba va fi oficiată de un sobor de 16 preoţi GALERIE FOTO

Vadim Tudor va fi înmormântat astăzi cu onoruri militare, iar slujba va fi oficiată de un sobor de 16 preoti, printre care se va afla şi naşul său de cununie. Va fi o ceremonie specială, cu recitări de poezii şi discursuri. Miercuri, Doina Tudor a lansat un apel disperat: „Vadim a murit sărac, avem nevoie de ajutor”. Mii de oameni au venit să-i aprindă o lumânare, însă foarte puţini politicieni i-au fost alături.

O mare pierdere pentru toţi cei care l-au cunoscut, poetul şi politicianul Corneliu Vadim Tudor va fi înmormântat, astăzi, în Cimitirul Ghencea, acolo unde sunt îngropaţi şi părinţii săi. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fondatorului PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost depus marţi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, în prezenţa familiei şi apropiaţilor, unde va sta până astăzi, la ora 12.00, când are loc slujba de înmormântare.

Pe traseul pe care va merge cortegiul funerar, se vor afla şi poliţişti care sa dirijeze traficul, ţinând cont ca va fi multă lume. Nu va fi blocata, însă nicio banda de circulaţie. Jandarmii se afla şi ei la înmormântare. Un dispozitiv de 6 jandarmi va fi astăzi la biserica. Daca se aglomerează şi va fi foarte multa lume, se va suplimenta cu încă un dispozitiv. Si la cimitir, aceeaşi poveste. Vor fi şi jandarmi civili, printre oameni. Poliţiştii de la Sectia 10 sunt şi ei ‎la biserica. Sunt tot în civil, infiltrat în mulţime, se uita după persoane suspecte.

VEZI VIDEO AICI

Sora cea mare a lui Vadim Tudor a ajuns şi ea la căpătâiul lui. Maria Magdalena spune că îi este teamă că se va prăbuşi când îşi va vedea fratele în sicriu. „Îl iubeam cel mai mult dintre toţi fraţii”, a mai spus ea.

„Dumnezeu sa-mi dea putere cand il vad acolo sa nu cad. Ii multumesc cum a aranjat totul, sa le dea putere fetelor. Îmi este teama sa nu cad când îl voi vedea, dar Dumnezeu imi va da putere sa trec peste aceasta incercare. Trebuie sa iau din mana Lui si problema asta. Sunt niste momente ingrozitoare. L-am crescut de mic, am fost 5 frati. L-am crescut de mic si il iubeam foarte mult, ca pe copilul meu. Si el foarte mult a tinut la mine si la ceilalti frati, dar intre noi a fost o relatie altfel. M-am rugat foarte mult, ma rog si pentru ceilalti, dar si pentru el. A fost un om cum rar a avut Romania. Nu stiu daca am mai avut post decembrist ca el. Ramane istorie. M-am uitat cata rautate in lumea asta, de ce nu i-ai dat voie sa-l tina putin la Senat, de ce atata rautate?”, a declarat Maria Magdalena Dumitru.

Dărâmate de suferinţă, soţia şi fetele Tribunului abia pot vorbi despre drama pe care o trăiesc. De asemenea, prietenii au venit să se plece în faţa sicriului şi să aprindă o lumânare. Vizibil afectat, Dumitru Dragomir abia a putut spune câteva vorbe.

Miercuri seara, la biserică a ajuns şi Oana Zăvoranu, cu care Vadim a avut o relaţie tumultoasă, plină de certuri spumoase şi de împăcări. Oana a adus o coroană de flori, s-a rugat, dar nu a reuşit să scape de fantoma mamei sale.

Sute de oameni au stat la cozi ca să-şi ia adio. În schimb, foarte puţini politicieni au venit la căpătâiul lui Vadim. Fostul senatorul PRM Marius Marinescu, liberalul Ioan Oltean şi senatorul Dumitru Pelican i-au aprins o lumânare, în timp ce Gabriel Oprea, Klaus Iohannis şi Nicolae Văcăroiu i-au trimis o coroană.

Corneliu Vadim Tudor a încetat din viaţă la vârsta de 65 de ani. Tribunul a murit, luni seară, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală din cauza unor probleme cardiace. Moartea fulgerătoare a lui Corneliu Vadim Tudor a luat prin surprindere pe toată lumea.

„Calmante iau tot timpul, încă nu mă pot obişnui cu ideea că el nu mai este. Nu ştiu, nici nu vreau să mă gândesc la ziua de mâine, va fi cea mai nefericită zi din viaţa, nu vrem să ne gândim”, a mărturist văduva lui Vadim.

Văduva Tribunului a mărturisit că politicialul avea tratament de 17 ani. „Făcea patru injecţii pe zi, a spus Becali că lua medicamente chinezeşti, le lua concomitent cu insulina, eu îi făceam insulina, eu sunt asistentă medicală, dar n-am mai profesat, ca să-l ajut pe el”, a mai spus Doina Tudor.

Corneliu Vadim Tudor era măcinat de problemele financiare înainte să moară. Înglodat în datorii, Tribunul era disperat să facă rost de bani. Şi-a vândut maşina, căuta cumpărător pentru revista România Mare şi era dispus să se despartă de singura sa avere: obiecte şi cărţi de valoare inestimabilă. Acum, după moartea lui, văduva Tribunului face un apel disperat.

„Noi altă sursă de venit n-avem, el a murit sărac, n-a avut nimic, n-am pus nimic deoparte, tot ce a avut a dat la săraci, a dat pentru câini şi preferă să trăiască de azi pe mâine, numai să aibă alţii, să ajute oamenii, să scoată revista România Mare. Nu ştiu cum ne vom descurca, avem multe pe cap, avem un aşezământ de căţei, îl ţinea singur, nu îl ajuta nimeni, am acasă 30 de căţei, avem foarte multe cheltuieli, ele două sunt la facultate, nu am vorbit cu domnul Gigi Becali. Rugămintea mea ar fi fost dacă poate să le angajeze pe cele două fete undeva, Lidia a terminat masterul la jurnalism, cealaltă mică este la jurnalism în anul 3 şi a făcut un curs de make-up. Atâta doream, dacă poate cineva să le angajeze undeva”, a spus Doina Vadim Tudor.

În ultima sa declaraţie de avere, din 21 septembrie 2014, Corneliu Vadim Tudor preciza că nu are niciun cont. Nu avea nici case, nici terenuri, iar la capitolul autoturisme, a precizat că deţine o Dacia Logan din 2007. Vadim a menţionat, însă, adevărata sa comoară: colecţia de autografe celebre şi de obiecte care au aparţinut unor personalităţi istorice. Considera că obiectele au o valoare inestimabilă.

Chinuit de lipsa banilor, Corneliu Vadim Tudor era dispus să se despartă de câteva piese importante din colecţia sa. În urmă cu şase luni, el i-a cerut ajutor jurnalistului Ovidiu Ioaniţoaia. I-a făcut acestuia o ofertă: să-i vândă o carte cu omagii adresate lui Nicolae Ceauşescu pentru suma de 20.000 de euro. Ioaniţoaia l-a refuzat, deşi Vadim era convins că volumul valorează o avere.

Ca să facă rost de bani, Vadim a vândut o maşină de lux şi era gata să vândă şi revista România Mare pentru 700.000 de euro.

Vadim Tudor estima că obiectele din colecţia sa personală valorează nu mai puţin de 20 de milioane de euro.

Sursă: www.romaniatv.net

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×