GALERIE FOTO. Toată lumea îl ştie pe el, dar să vezi cum arată NEVASTA lui Şerban Huidu! De 20 de ani împreună. Reacţia lui Huidu: ”ÎNNEBUNESC”

Ionuţ Cataramă   
în Monden
14/07/2018, 13:15
GALERIE FOTO. Toată lumea îl ştie pe el, dar să vezi cum arată NEVASTA lui Şerban Huidu!  De 20 de ani împreună. Reacţia lui Huidu: ”ÎNNEBUNESC” GALERIE FOTO

Toată lumea îl cunoaşte pe jurnalistul Şerban Huidu, datorită profesiei sale, însă mai nimeni nu o ştie pe femeia care stă lîngă el de mai bine de două  decenii la bine şi la greu.

CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Vedeta TV a dezvăluit că neplăcerile din familia sa nu au reuşit să îi ocolească nici pe ei: “Anul acesta am făcut douăzeci de ani de cînd sîntem împreună şi treisprezece de cînd sîntem căsătoriţi. Nu e simplu deloc, însă vă spun eu ceva ce are ea special.

Eu sînt o fire nu contradictorie, dar îmi place să vorbesc în contradictoriu. Mama era aşa, Dumnezeu s-o ierte. Din contradicţii înveţi, te duci pe wikipedia şi înveţi. Eh, nevastă-mea nu se contrazice! Înnebunesc! Mă duc acasă, îi spun ceva şi spune “nu, nu cred că e aşa” şi pa, se întoarce şi pleaca”, a precizat Huidu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×