O CELEBRĂ trupă românească SE DESTRAMĂ: „Ne ascultăm sufletul”

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
09/04/2015, 18:07
O CELEBRĂ trupă românească SE DESTRAMĂ: „Ne ascultăm sufletul”

O trupă care a petrecut ani buni pe scena muzicii româneşti este pe cale să se destrame. Şi asta pentru că solistele au recunoscut că se gândesc tot mai des în ultima vreme să aibă cariere muzicale separate. Tot ele au recunoscut însă că activitatea formaţiei cu care s-au făcut cunoscute ar putea continua.

Raluca şi Denisa Tănase, adică „Bambi”, au debutat pe scena muzicală autohtonă în 2000, când şi-au lansat videoclipul piesei „Doi ochi căprui”. Au trecut aproape 15 ani de atunci, iar acum cele două surori au de gând să lase activitatea trupei pe locul doi, pentru ca ele să aibă cariere solo.

„Am început să ne gândim din ce în ce mai mult şi mai serios la lucrul acesta, pentru că simţim că ne îndreptăm, ca şi preferinţe muzicale, spre stiluri diferite. Cred că pentru orice artist este important să se exprime liber, abordând stilul muzical care îi este cel mai aproape de suflet. Doar aşa poate transmite emoţia”, a spus Denisa Tănase în timpul unui interviu, potrivit ziarulring.ro.

Raluca a împlinit pe 2 ianuarie 30 de ani, iar sora ei mai mică va împlini pe 13 octombrie, 28 de ani.

„Recunosc… ne-am gândit. Ca surori, suntem foarte diferite, mie îmi place un stil de muzică, Denisei, altul. Eu vreau la mare, ea, la munte (râde). Cu toate că ne iubim foarte mult, ne-am gândit să ne ascultăm sufletul şi să ne oferim fiecare şi un album pentru suflet”, a spus Raluca Tănase în timpul aceluiaşi interviu.

Raluca şi Denisa Tănase sunt concurente în show-ul „Te cunosc de undeva!”, difuzat pe Antena 1.

Sâmbătă, pe 11 aprilie, de la ora 20.30 va fi o ediţie specială a emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Pe lângă fetele de la Bambi, Andreea Berecleanu, Mirela Boureanu-Vaida, Răzvan Simion şi Dani Oţil urcă pe scenă, ca să-i imite pe Agnetha, Anni-Frid, Benny şi Bjorn, membrii legendarei trupe ABBA, scrie spynews.ro.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×