Oana Sârbu, operată de cinci ori după un cumplit accident de maşină

Ionuţ Cataramă   
în Monden
19/03/2017, 19:30
Oana Sârbu, operată de cinci ori după un cumplit accident de maşină GALERIE FOTO

Interpreta Danei din seria de succes “Liceenii”, nimeni alta decât Oana Sârbu (48 de ani), a rememorat momente de cumpănă din existenţa sa.

“La 30 de ani, am avut un accident urât, m-am răsturnat cu maşina. Doi ani m-am luptat să mă recuperez fizic. Cinci operaţii la piciorul drept, tratamente, gimnastică, exerciţii în bazinul de apă. Mi-a luat mulţi ani până mi-am dat seama că, de fapt, accidentul acela nu a fost întâmplător. În vara aceea, plecasem foarte îmbufnată de la Festivalul de la Mamaia. Sistemul de acolo se schimbase, nu eram de acord cu nişte lucruri, drept pentru care seara mi-am cântat piesa, iar de dimineaţă mi-am strâns lucrurile, m-am urcat în maşină şi, clocotind de frustrare, marcată de o tristeţe profundă, am plecat spre Bucureşti, iar pe drum m-am răsturnat cu maşina. Dacă aş mai fi rămas o zi la Mamaia şi aş fi găsit o cale să mă eliberez de tumultul acela interior, poate că accidentul ar fi fost evitat. Aşa, Universul a găsit o altă supapă de eliberare şi m-a răsturnat”, a povestit Oana Sârbu pentru cel mai nou număr al revistei “Formula AS”

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×